Stau pe un amarat de scaun si ma gandesc la ea. Ma gandesc la momentul cand am intalnit-o dupa ce P. m-a parasit, la cat de putin timp a trecut dar cat de mult tin la ea. Ma gandesc la cate lucruri am putea face impreuna, ma gandesc la cat de mult m-a schimbat, la cat de uimitoare e in ochii mei si nici nu stiu daca ea stie ca o plac atat de mult. Ma gandesc la cat de frumos ar fi fost daca imi accepta macar odata invitatia in oras si nu ar fi refuzat de aprximativ 47 de ori. Ma gandesc numai la ea. Cat de frumoasa e, cat de... incredibila e. Ma gandesc la ea in fiecare clipa si mereu realizez ca ea e foarte departe si ca nu o sa o am nicioadata si apoi uit asta si iar o visez si ma afund in lumea mea unde peste tot o vad pe ea. Simt ca explodez. Daca a-ti fi dor de cineva inseamna dorinta neincetata de a o avea alaturi pe acea persoana, atunci imi e asa dor de ea... imi doresc atat de mult sa fim fata in fata si sa am curajul sa ii spun tot ce am pe suflet. Sa ii spun ca din prima clipa cand i-am vazut chipul m-a fermecat; ca atunci cand imi scria biografia ei pe messenger si eu abia scoteam un cuvant, ma simteam asa de bine si parca atunci cand citeam, vocea ei imi rasuna in minte si ma ametea la propriu; ca atunci cand imi arata poze cu ea ma facea sa ma simt important si de incredere; ca mereu cand ma asculta cum ii spuneam problemele mele, ma simteam de parca pentru ea chiar ar conta si daca ar fi putut sa ma ajute ar fi facut-o. Mi-as dori sa ii pot spune ca atunci cand imi iese in cale inima mea o ia razna si un zambet tamp imi apare din senin pe fata. O vad in fiecare fata pe care o intalnesc pe strada, in fiecare fata cu care vorbesc si totul e doar in mintea mea. Ma inebuneste.
Imi doresc sa ii pot spune cat de mult tin la ea si cat de mult imi doresc ca si ea sa simta la fel pentru mine.
